Adevarul: Prima bancă de lapte matern din România, la spitalul Marie Curie din Bucureşti

SPERANŢĂ Proiectul-pilot al unei bănci de lapte matern va fi pus în aplicare de anul acesta în cadrul Spitalului de Copii „Marie Curie“ din Bucureşti. Iniţiativa este vitală pentru copiii veniţi pe lume înainte de termen sau cu anumite malformaţii.

Laptele matern este cea mai bună hrană pentru nou-născuţi. Hrăniţi astfel, ei au şanse mai mari de supravieţuire şi de dezvoltare, în special în cazul în care suferă de afecţiuni grave. Cu toate acestea, în România nu există o bancă de lapte matern care să pună la dispoziţie alimentul vital copiiilor ale căror mame, din diverse motive, nu pot alăpta.

„Avem o problemă foarte gravă de mentalitate în ţara noastră. Suntem singura ţară din Europa care nu are o bancă de lapte. Bulgaria are bancă de lapte, Albania are bancă de lapte, iar România – nu. E un proiect de lege care zace de aproape cinci ani în Parlament, a trecut de Senat, dar n-a trecut de Camera Deputaţilor. Trebuie neapărat să îmbunătăţim cadrul legislativ în acest sens“, a declarat medicul Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi din cadrul Spitalului „Marie Curie“.

Citeste mai mult